Nu esti singurul

vineri, 24 decembrie 2010

În căutarea Crăciunului...

                  Crăciunul reprezintă nașterea lui Hristos. Așa se știe, doar că, dacă ești interesat, vei gasi: "Crăciunul a început să fie serbat de către creștini pe 25 decembrie, după cel puțin trei secole de la începerea misiunii de evanghelizare a apostolilor, anume începând cu secolul al IV-lea în Vest și începând cu cel de-al V-lea secol în Est. Inițial, sărbătoarea nașterii lui Hristos era ținută pe 6 ianuarie, istoricii știind azi că ea se celebra deja în 336 d. Chr., la Roma. (în Est, „Boboteaza”, serbată la data de 6 ianuarie începând cu secolul al IV-lea, celebra pe atunci nașterea, botezul și primul miracol al lui Iisus, în timp ce gnosticii (sectă creștină considerată eretică de către creștinismul canonic) serbau aceeași „Epifanie” în Egipt, încă din secolul al II-lea, tot la data de 6 ianuarie, când, în viziunea lor, „Iisus s-a arătat ca Fiul lui Dumnezeu la botez”). Sextus Julius Africanus, un creștin din secolul al III-lea, este primul care alege în 221d. Chr. această dată pentru nașterea lui Iisus, care însă nu va fi celebrată încă multă vreme de către ceilalți creștini, care preferau 6 ianuarie.
                 În primele două secole creștine, a existat o puternică opoziție la celebrarea zilelor de naștere a martirilor și a lui Iisus. Numeroși Părinți ai Bisericii au emis comentarii sarcastice privitoare la obiceiul păgân de a celebra zile de naștere, când, de fapt, sfinții și martirii trebuiau, în viziunea lor, să fie celebrați la data matiriului lor, adică la data „adevăratei lor nașteri” din prespectiva bisericii. Mulți creștini ai primelor secole erau scandalizați și de veselia și festivismul celebrării, pe care îl vedeau ca fiind o reminiscență a păgânismului, în special al Saturnaliilor romane.Ei aveau dreptate să afirme asta: plasarea sărbătorii nașterii lui Iisus Hristos din momentul în care aceasta a început să fie celebrată de creștini, exact la finele lui decembrie sau începutul lui ianuarie (adică 25 decembrie sau 6 ianuarie), se datora copierii tradițiilor păgâne, căci Evanghelia nu dă nici un detaliu despre data nașterii lui Iisus.
                  Din motive politice, așa cum sugerează istoricul Edward Gibbon, ierarhia creștină a considerat copierea sărbătorilor și a riturilor păgâne ca fiind soluția răspândirii accelerate a cultului lor în mase, mase care pe atunci erau puternic atașate vechilor sărbători și practici rituale păgâne.
Factorul pentru care primii creștini au ales datele de 25 decembrie sau 6 ianuarie ca moment al nașterii Fiului lui Dumnezeu a fost deci că la aceste date, în lumea romană, germanică și orientală se celebrau diverse date de naștere ale zeilor păgâni. Povestea unui zeu salvator născut din fecioară pe 6 ianuarie sau 25 decembrie, nu era deloc nouă, cele mai multe culte păgâne ale vremii adorând câte un astfel de zeu. Astfel, pe 6 ianuarie, data solstițiului egiptean, era celebrată revărsarea apelor Nilului și în „cultele misterelor” locale nașterea „eonului” din fecioară. Epifaniu, scriitor creștin, redă în lucrarea sa ritul celebrărilor din 6 ianuarie și semnificația acestuia la egipteni și la arabii din „Petra” (Eleusa, unde se serba nașterea pruncului-zeu Dusares din fecioară. Alt scriitor creștin, anume Ipolit, descrie cum la Eleusis, în Grecia, se celebra tot atunci sărbătoarea misterelor, când ierofantul exclama la nașterea pruncului sacru: „Fecioara care era grea a conceput și a născut un fiu!”. Tot pe 6 ianuarie grecii sărbătoreau nașterea zeului Dionis, zeul care ca și Iisus, transforma apa în vin.
                  O sărbătoare populară la Roma celebra pe 25 decembrie nașterea Soarelui neînvins (Dies Solis Invicti NatiDeus Sol Invictus), ca simbol al renașterii soarelui și alungării iernii (ca șiSaturnaliile). Odată ce creștinii au abandonat celebrarea nașterii Fiului lui Dumnezeu pe 6 ianuarie optând pentru data de 25 decembrie, scriitorii creștini fac frecvente legături între renașterea soarelui și nașterea lui Hristos.
Unul dintre zeii cei mai populari la Roma, în perioada ridicării creștinismului, anume Mitra, avea și el ziua de naștere serbată pe 25 decembrie. Mitra era un zeu persan al cărui cult și rit era și foarte asemănător creștinismului, așa cum constata scriitorul creștin Iustin Martirul în Apologia sa prin secolul al II-lea, așa cum va remarca mai târziu și Tertulian la debutul secolului al III-lea. (De praescritione haereticorum). Pe la mijlocul secolului al III-lea, Sfântul Ciprian cartaginezul, clama extaziat: Oh, ce magică lucrare a Providenței că ziua în care Soarele s-a născut … Hristos și el se naște!.
               Creștinii secolului al III-lea credeau că creația lumii a avut loc la echinocțiul de primăvară, pe atunci plasat pe 25 martie; prin urmare, noua creație prin „întruparea lui Hristos” (concepția), trebuia, în viziunea lor, să aibă loc tot pe 25 martie, moment de la care numărându-se 9 luni (sarcina, gestația) se obținea data de 25 decembrie.
Sărbătorile din jurul solstițiului de iarnă au, după cum se vede, o origine precreștină. Ele sunt legate în mod indisolubil de evenimentele astronomice care au loc în acea perioadă."
              Se pare că e o oarecare neîntelegere, și că ar fi trebuit să ne petrecem Nașterea Mântuitorului primavara. Să spunem totuși că nu ținem neaparat la data. Dar ce să fie, ce cautăm de Crăciun. Cadouri? "De Crăciun vine Moș Crăciun și aduce cadouri la copii." Moș Crăciun e defapt Moș Nicolae cosmetizat: "Deși ideea de Moș Crăciun provine din creștinism, personajul a devenit o reprezentare laică a Crăciunului. Acest fapt a fost contestat de un grup mic de fondatori ai religiei protestante care au respins materialismul sărbătorii rezultat din oferirea de cadouri. Această opoziție datează din secolul XVI, fiind pornită de către grupurile protestante și continuată de puritanii din Anglia secolului al XVII-lea și de coloniștii americani care au interzis complet sărbătoarea. Deși Crăciunul a devenit legal după 22 de ani, proteste au existat până la mijlocul anilor 1800. Pastorul Paul Nedergaard din Danemarca a stârnit controverse când l-a declarat pe Moș Crăciun „un goblin păgân” în 1958.
              În cartea sa, „Nicholas: The Epic Journey from Saint to Santa Claus”Jeremy Seal scrie că Moș Crăciun a început să devină un simbol al comercialismului în anii 1800 când i s-au atribuit elemente ca saniaclopoțeiirenii, etc. Și Carol Jean-Swanson, autoarea operei Mothering relevă aceleași idei, afirmând că Sfântul Nicolae oferea cadouri celor săraci, iar noul Moș Crăciun reprezintă mai mult o risipă ostentativă.
              Patriarhul Daniel al României a declarat că; „În această perioadă a Sărbătorii Nașterii Domnului auzim colinde multe și frumoase despre Moș Crăciun, dar mai nou apare în societate și un fel de Moș Crăciun secularizat și comercial, simbol al consumismului și al materialismului individualist. Totuși, adevăratul înțeles al lui Moș Crăciun se află în iubirea părintească a lui Dumnezeu-Tatăl, iubire care se arată în lume prin nașterea Fiului Său Celui veșnic, Mântuitorul lumii”, suveranul pontif criticând transformarea Craciunului intr-un alt prilej de cumpărături."
              Crăciunul diferă de la țară la țară, în funcție de tradițiile milenare existente pe acele meleaguri, în funcție de climă, chiar. Moș Crăciun și Crăciunul devine, alături de alte sărbători importante, o unealtă către globalizare. Nu spun că e bine, nu spun că e rău. Fiecare are părerea lui și fiecare părere e într-un fel sau altul adevărată. Crăciunul devine, din ce în ce mai mult, o sărbătoare comerciala, menită să corupă sufletul cu banii, bogății, lux... Crăciunul va ajunge, să își piardă semnificația, ajungând să fie doar o altă zi liberă din calendarul tot mai încărcat, copii vor primi cadouri, se va petrece cu mâncare și băutura din belșug, prin cluburi sau cine-știe-pe-unde, se vor cânta colinde cu clopoței și zăpadă. Și atunci te vei întreba, cu sufletul gol și cu lacrimi reci în ochi, "Eu, oare, ce îmi doresc cu adevarat, de Crăciun?" Și atunci, undeva, se întrevede o lumină. Avem nevoie de Crăciun, pentru a ni îndeplini ceva, ceva ce în timpul anului nu avem parte, ceva care să nu valoreze bani.
              Și acest lucru mă face să mă întreb: oare asta înseamnă cu adevărat Crăciunul, Spiritul Crăciunului, Sezonul Sărbătorilor? Lucruri imateriale, inestimabile, incomensurabile... Dragostea pe care nu o ai în timpul anului? Iubirea ce nu se mai arată? Îmbrățișarea ce nu mai vine odată? Senzația plăcută pe care ți-o lasă casa plină cu miros de cozonaci, sarmale, brad și portocale? Zâmbetul acela pe care îl cerșești de ceva vreme? Toate cele de mai sus? "Ne pare rău, nu mai avem. Lumea se mișcă rapid, nu mai avem timp pentru drăgălășenii. Așa că, nu te opri, continuă ați urma soarta fadă, lipsită de orice sclipire de viață." Ăsta este răspunsul pe care lumea înconjurătoare ți-l dă...
             Acum vă rog: Așteptați cateva secunde și ascultați. Faceți liniște. Auziți? Da, e chiar inima voastra. Bate din ce în ce mai monoton, mai banal. Are nevoie de căldură, de apropiere, de dragoste. Ascultați-o și pe ea, o dată în an, lasați răutatea, ignoranța, ura, nepăsarea, lăsați toate acestea deoparte, și fiți mai atenți cu lumea din jur, faceți un bine, cât de mic, dar care să vă lase un zâmbet curat pe fața. Și, dintr-o dată, ve-ți descoperi, Crăciunul. Fața ți se va lumina, inima se va încălzi și vei zămbi. Spiritul Crăciunului vine în din lucruri mici, făcute din inimă...
             Căutați Crăciunul în inimile voastre. Păstrați-l acolo. Faceți să rămână o urmă de Crăciun și după 26-27 decembrie. Să fie Crăciun în fiecare zi, împărțind zâmbete, bucurie oricui are nevoie, cadouri așa de mici încât sunt inestimabile, atât de neînsemnate încât lumea ar dispărea fără ele, atât de dese încât sunt pe cale de dispariție. Te rog, fă un bine, oferă un zâmbet, donează o îmbrățișare caldă, sinceră....
              Crăciun Fericit tuturor!
                                                                                                                                                                                                                                              Un ultim cuvânt...
              Crăciunul e o sărbătoare a omeniei. Să ne aducă aminte că suntem oameni, oameni care zâmbesc, iubesc, trăiesc. Și tot ce dorim de Crăciun nu sunt lucruri scumpe, ci doar un dar simplu, comun, rar...
             De Crăciun, Fiți oameni...

Urare

În zi de sărbătoare,
Lasă-mă să-ți fac o urare
Sănătate, fericire,
Să fie-n casă la tine.
De Crăciun,
Vă doresc să fiți mai buni,
Să fiți mai calmi, mai iubitori,
Vă fie cerul făr' de nori.
Vă doresc belșug în casă,
Și pe masă, și-n suflet,
Și-n inimă și-n cuget.
Crăciun Fericit...:)

miercuri, 15 decembrie 2010

Visator


Visător
La un tărâm nemuritor,
uitat de ură și dor,
uitat de rele și frică,
numai plăcere și ispita.

Visător
De dimineață,
se spală cu roua pe față,
visând la momentul când
copacii îl vor trezi cântând.
Visător,
Spre un moment anterior,
Când spuneam că mi-e dor
Si lunii și reginelor-de-noapte,
Doar ele îmi știau ale mele fapte.

Visător,
Privind spre viitor.
Zburător pe cerul fără nor
Să ajung până la stele
Ah, frumoasele mele..

Visător,
La o lume mai bună,
Hai să ne ținem de mână,
Să facem din lumea frumoasă,
Un loc pe care sa numim: ACASĂ.

marți, 14 decembrie 2010

Ai vrea sa Craciunim impreuna??

Hai cu mine...

Hai cu mine,
Hai să te duc pe culmi periculoase,
delicioase, întunecoase,
Culmi de plăcere
și sentimente făcute să te dispere,
Spre zări nebănuite, plăcute, tâmpite..

Hai, hai cu mine
Hai in adânca întunecime
a ceea ce numim iubire,
Să ne ținem de urât în negura singurătății,
să purtăm lumina dragostei
prin ceata tulbure a gelozie și prostiei,
să aprindem lumânarea pe care stă scris
cu litere de aur: pasiune.

Hai cu mine, te rog,
În obscuritatea a ceea ce numim dragoste,
Să ne aruncam în înspumatele valuri negre ale iubirii,
să aprindem flacăra pasiunii
În bezna dureroasă a singurătății...

Acum ești lângă mine, și ne e bine... 
Ce bine că ai încredere în mine...

As vrea sa stiu...

Aș vrea să știu,
Ce crezi despre un gard viu,
Cum ți se pare
Luna nouă, mare?
Poate m-ar interesa, chiar,
De Crăciun ce ai vrea în dar,
Sau cum îți place,
Ciocolata cu lapte.

Desigur aș vrea să aflu,
Cât de zgomotos îți suflii nasul,
Să avem de ce râde,
Și la nepoti sa spunem...

joi, 9 decembrie 2010

Cine sunt eu? Eu sunt nimeni.
Asa ca: nimeni nu te iubeste, nimeni nu te doreste, nimeni nu te viseaza, ziua la amiaza.
Dar poate ca: nimeni te vrea, ca viata e grea, ca lumea e rea, ca poate merge asa
si totusi: eu imi doresc ca sub clar de luna sa te iubesc.

joi, 2 decembrie 2010

Spune-mi daca iti place ce-am scris :D

17 voturi. Sincer nici nu ma gandeam ca rezultatul va fi altul. 8 voturi pentru Da si tot atatea pentru :X:X:X inseamna ca e bine. Chiar nu ma asteptam la altceva :) Sunt doar curios sa vad cine a votat NU. Sunt curios sa vad ce nu ia placut, si fiindca sunt deschis, Nu-ul lui il voi lua ca o critica pozitiva. Astept comentariile oricat de pozitive sau negative ar fi. Nu va sfiiti. Imi ve-ti face un bine spunandu-mi ce nu va place, aducandu-mi in vedere greselile de orice natura pe care le-am facut. -recunosc, nu am fost foarte bun la romana- :D

Gândesc/Iubesc

Stau acum și mă gândesc,
Ce interesant ar fi să iubesc,
Să fac acest lucru fără sens,
Dar atât de firesc.

Firesc dar fără sens,
Gândesc și nu iubesc,
Iubesc dar nu gândesc,
Vai, cred că e prostesc.
Dar inima amețise,
În vârtejul de vise,
Nemaistiind să separe,
Realitatea de visare.

Gândirea e pacostea,
Inima n-ascultă de ea
Și intra în belele,
Și ies ca vai de ele.

Dar totul capătă sens,
Când la viitor gândesc,
Când mintea-mi va fi clară,
Și inima unitara.

Fara titlu...

 Mă uit la poza ta dar privirea-mi trece prin ea,
dar gândul la ea nu piere,
și miere și lapte,
erau ale ei șoapte.

Pe melodia ta în camera ta,
fereastea dădea,
spre luna care zâmbea,
și te iubea.

Și eu te iubeam,
chiar te adoram,
și vorbe dulci iți spuneam,
și tu, ce credeai că mințeam.

Și zile si luni,
au trecut si dacă aduni,
durerea din ele,
ajunge si trece de stele.

Durerea e-a mea,
pentru că, dragostea ta,
trebuie câștigată,
si nu dată.

Și am încercat,
și ți-am spus,
dar crede-ai că nu-s,
de iubire condus.

Și aș fi vrut să fug,
de tine să uit,
dar nu puteam
chiar de vroiam...

marți, 30 noiembrie 2010

Cupidon

Încep din nou să mă gândesc,
La ceea ce-am crezut că disprețuiesc,
La ceea ce-am simțit o vară,
O dragoste amară.

Si parcă ceva tot s-a schimbat,
Căci tristețea a cam plecat,
Și in urma ei, văd bine,
A rămas doar eu si tine.

Și au rămas doi nebuni,
Ce s-au indragostit intr-o luni,
Au crezut ca-si fac un bine,
Gândindu-se fiecare la sine.

Și Cupidon se-amuza-a pacoste,
Văzând egoista lor dragoste,
Si mai adanc săgeata el înfige,
În inima rănită, ca niște cârlige.

Și fiecare pentru el,
Fiecare către al său țel,
Prea târziu dându-și ei seamă,
De Cupidon cu a lui panaramă.

sâmbătă, 27 noiembrie 2010

Pe-o banca

Pe-o banca in parc
eu te-am vazut.
Pe o banca in parc
Eu te-am salutat

De pe-o banca in parc
Tu mi-ai zambit
De pe o banca in parc
tu mi-ai vorbi

A doua zi

Pe o banca in oras
intalnire ti-am dat
pe o banca-n oras
in inima ta am intrat

Pe banca aceea
tu mai vrajit
pe aceea banca
eu m-am indragostit

Seara acasa te-am insotit
Pe o banca in gradina
tu mai invitat, ca
pe banca din gradina
sa-ti dau un sarutat
pe drum
pe o banca m-am asezat
crezand ca am visat, ca
pe o banca
tu mai sarutat


vineri, 26 noiembrie 2010

Rețetă


Ce-ti trebuie pentru o poezie
In mod sigur trei linguri de untura
sa alunece bine
in gand la tine

iti trebuie faina
o uncie e buna
ca poezia sa fie inchegata
nu ca de vata

drojdie sa nu pui
ca la soare sa face mare
si la mare la soare
poeziile n-au valoare

zahar si sirop, si chiar miere
daca se cere
ca tuturor le place
vorba dulce

poti pune meree
daca iti face placere
si daca se poate
pune mere coapte

nu trebuie sa pui o gaina
numai sa-ti iasa rima
dar se pune knorr
sa iesi invingator
si daca te bate ritmul
adauga si tu vinul
ca sa-l imbete
si sa-l desfete

dar daca iti face probleme masura
nu-i rupe gura
adauga umplutura
si-o sa zambeasca cu toata gura


acum amesteca bine 

Eu, mie, îmi

Viata mi-ai dat cand mort eu eram
Iubire mi-ai dat cand ura stiam
Si astazi sunt bun, pentru
Ca sufletului tau ma supun

Ziua si noapte nu aveau valoare
cand viata nu era ingrijoratoare
cand iubirea era in departare
mai departe de tot, mai departe de zare

iubirea poate desparti munti
si uni maluri si sa faca valuri
asa cum pot face toate
asa tu m-ai adus aproape

De nimeni si nimic nu-mi pasa
dar viata nu te lasa
si cand vrea sa-ti dea o palma
atunci ea dragoste adauga
Si mesteca si-nvarte
pana uit de tot si toate
Si cand te vroiam aproape
ea brusc ne desparte


dar ea nu se pune cu mine
caci eu stiu mai bine
caci e scris in stele
dragostele mele


si nu-mi pasa de ea si de nimeni
imi pasa doar de mine
si nu te-ntrista
ca ce-i al meu e si a ta
eu tin doar la mine
dar tu faci parte din mine
si cum tin la mine
tin si la tine


si zice lumea ce-o vrea
tu esti dragostea mea
sufletul meu pereche
o dragoste ce mereu e veche


SI cei ce nu vor
nu ii omor
ii pun sa priveasca si
sa se indragosteasca


de tine daca-ar vrea
dar e-o lume intreaga
din care s-aleaga

joi, 25 noiembrie 2010

El si Ea




Ea: O poezie de amor,
Pentru cel ce-l ador,
Pentru dragostea mea,
Pe care-l iubesc din toata fiinta.

El: O zi fără tine,
Și nu mi-e bine,
O noapte nu rezist,
De dor sunt aprins.

Ea: Te rog, iubitule,
Să nu îmi spui te iubesc,
Dar lasă-mă să privesc,
În ochii ce-mi spun te iubesc,

El: Și pot să nu-ți spun,
Dar inima se va face scrum,
De iubire fierbinte,
Toata pentru tine...

El și Ea:
Și aș vrea acum,
Lânga tine să vin,
De mână să te țin,
În ochi să ne privim,
Dragoste să ne dovedim.
Revin si poimaine :D

Vanator

 Statea, pe deplin increzator in fortele sale, pe stanca ce iesea din ogorul de langa micul sat. Ii era foame. De mult nu ii mai fusese foame. Nu ii placea sa ii fie foame. Dar foamea trebuie potolita. In noaptea aceasta, in noaptea cu luna plina, satul acesta va deveni terenul sau de vanatoare. Incet inainta pe ulita ce ducea catre centrul satului.
Masura, la greaban, trei metri. Avea aproape o suta de kilograme. Spatele ii era acoperit cu par aspru si scurt. Gura, ce semana mai mult cu un bot de lup, era proprietara unor dinti infioratori si albi. Pasii lui apasati lasau in praful drumului luminat de luna urme nemaivazute pana atunci. Pieptul si abdomenulul era musculos, fara par evident. Mergea usor. Satul era cuprins de o tacere neplacuta. Nici un caine nu latra, nici un cocos ce sa vesteasca vreo ora fixa in noapte.
Noaptea de vara mirosea a flori de camp. A lamaita si trandafiri. Adulmeca aerul incercand sa isi dea seama cu cine isi va potoli foamea. In casa de alaturi, in gradinita careia stateau adormite tufe de trandafiri rosii si o bolta pe care isi ducea veacul, alaturi de vita de vie si lamaita cea frumos mirositoare, simti el ca se afla sapte suflete. Sari usor peste gardul jos, aterizand peste o tufa de trandafiri. Simti piscaturile spinilor ce ii intrau in piele dar nu le dadu importanta. Mai adulmeca odata, ca sa fie sigur. Unul e batran, doi in floarea varstei, si patru copii. Stia ce avea de facut.
Demult, cad el era tanar, incercase sa isi potoleasca foamea cu animale. Cateva luni nu paru sa aiba probleme. Carnea era destula si se inbaia in sange in fiecare noapte. In padure era vanatorul perfect. Inteligent, agil, puternic, rezistent. Credea ca va putea scapa asa de foamea de carne de om. Gresise. Intr-o noapte cu luna plina, se trezi extrem de infometat, desi cu cateva ceasuri mai devreme mancase un porc mistret. Dar aceasta foame era una speciala. Era o foame ce ramase inchisa si acoperita cu carne de vanat. Acum aceasta foame ce el o crezu apusa iesise la lumina. Foamea ii conduse la cel mai apropiat sat. Toata noaptea se dasfata in carne si sange se om. Nimeni nu avu ce sa ii faca. Nici el nu se putuse controla. Nu putea face nimic, foamea detinea acum controlul. Foamea ce pana atunci fusese inchisa venise sa isi ia tributul. Inauntrul lui se simtea neputincios, frica cuibarindu-se in suflet. Fusese martor cum Foamea ucisese tot. Copii si parinti laolalta, femei si barbati.Toata noaptea vanase. Dimineata, satul era plin de trupuri mutilate. Satul nu mai avea acum locuitori vii. Nopti intregi el se-ndestula din carnea celor pe care ii vanase. Foamea lui fusese potolita si pentru lunile in care el nu se atinsese de carne omeneasca. De atunci isi jurase sa manance numai pentru a-si imblanzi foame. Dar, de atunci, foamea crestea, desi era hranita saptamanal. Probabil nu foamea e de vina, ci placearea de a vana, ucide, de a lua viata, si senzatia sangelui si vietii ce se scurge printre degetele tale.

Love

Dragostea o intalnesti in cantece,
            o gasesti si-n poezii
            scrisa pe hartii
            asa, ca sa stii
                       
                       
            dragostea mea e in mine
            si toti ar putea-o avea
            daca ar vrea
            dar nu
           
            Dragostea e ca o tigara,/
            la inceput o flacara./
            Si toata lume-i fericita/
            si tu zambesti ,/
            simtind ce de demult tanjeai./
            Dar timpul trece/
            usor, usor ea arde/
            si fum, si scrum /
            ea-n urma lasa/
            Si la sfarsit ramasite./
            Un chistoc de care nimanui nu-i pasa,/
            Un fum in vant si o gaura-n piept/
            Si acum te-ntrebi daca a fost intelept.


            dragoste sau iubire
            cu ce-s dator eu tie
            ce ti-am facut
            sau ce ti-am cerut
           
            de nu ai vrut
            sau n-ai putut
            de a dezlega   
            viata mea
           



           
            pamantul are nevoie de soare
            eu am nevoie de tine
            pamantul are nevoie de ploaie
            eu am nevoie de tine

           
            multi au nevoie de multe
            eu am nevoie de tine
            si tine minte bine
            am nevoie de tine
           
            singura suflare departe tine
            vine greu si doare
            dar oare sufletul moare
            fara lumina si culoare

            caci fara tine
            nu mi-e bine si tine
            minte ca eu cu tine
            ne-e bine

Inima rece

Sufletul mi-e pustiu.
E gol, pustiu si rece,
Caci nimeni nu mai e acolo,
Si un ecou surd bantuie


Am facut curat, aruncand ultimii carbuni
Ramasi de la focul ce nu de mult ma mistuia
Ramasi de la caldura de vara trecuta
Ramasi de la o vara placuta

Si acum e frig, si rece si
Sloi e inima mea si caldura ar vrea
Caci racoarea e mare, si strange si tare
Si parca ma doare

Si acum as vrea sa simt
Calda durere ce-a mistuit
O vara intreaga
Inima mea Draga

Si iarna vine tiptil
Si nu am cui spune draga
Si nu am o inima calda
La care sa tin...

Dar capul e ridicat, lacrimile nu s-au uscat
Si nu s-au uscat caci nu au curs niciodata
Caci durerea a fost sigilata cu sapte peceti de aur
Ca nimeni sa nu o vada
Blog de poveste… Ce să însemne asta?  Să vă explic: Acest blog e făcut pentru voi, pentru a citi povești, poezii si erezile mele. Nu e un blog îin care să vă spun ce am facut  eu, sau nu-știu-ce am pățit. Nu. Va fi un blog apersonal... Dar plăcut, un loc de ușoară relaxare, de pus mintea si imaginația la treaba...  Visați cât încă mai puteți... 

Inima mea...

Si ti-am mai spus,
Si ti-oi mai spune
Sa nu faci glume
Ca nu sunt bune

Si mai ales glumite
Cu sange si fite
Cu teama si ura
Ca te las in urma

Tu nu m-ai ascultat
In urma te-am lasat
Tu te-ai bucurat
Si cutitul in spate mi l-ai bagat

Si acum tu mergi fericita
Cu inima-n mana
Cu inima mea
Acum, la propriu, e a ta