Un Blog de poveste
Citeste si dă mai departe...
Nu esti singurul
sâmbătă, 28 aprilie 2012
Buna dimineata!
Buna dimineata si imi e dor,
sa-ti simt aroma dulce-n zori,
sa fii acolo cand ma trezesc,
sa fiu sa-ti spun ca te doresc,
si dimineatza sa te iubesc,
cu ochii inchisi, juma' visand,
sarutandu-ti trupul bland,
luptand ca sa cobor,
dupa mireasma de amor,
ce are nevoie-aici,
de doua buze dulci si mici,
de doua buze moi si calde,
ca sa te duca sus, departe.
Si termin si apoi vin,
la mine-n brate sa te tin,
sa te sarut, nimic mai mult,
si sa te simt, dulce zambind,
iar inima-mi va tresari
stiind ca eu gasii
ce mult timp am cautat
un suflet pur, spirit curat
de care pot sa prind eu drag,
Pe care sincer sa privesc,
in ochi si dulce.
Te iubesc!
joi, 24 noiembrie 2011
Alb
Totul începe cu o
foaie de hârtie alba, goala ce stă întinsă în fața ta,
așteptându-te să o folosești așa cum dorești. Scoate zgomote
ușoare atunci când o atingi ușor, parcă mulțumindu-ți, iar
dacă o forțezi sunetul discordant atât de bine știut te va face
să renunți la modul brutal de a o trata.
Instrumente
nenumărate ar putea-o umple, fiecare într-un alt mod, fiecare
într-un alt stil dar, satisfacută sau nu, la sfârșitul zilei, va
fi uzată, folosită, aruncate într-un colț, ca toate celelalte,
pierdute, triste.
O ador și mă
doare. Mă doare să îi spulber puritatea, să îi anulez
perfecțiunea, să o întinez cu prostii ce nu merită și care nu
conteaza. Trebuie să o ador și pură, lipsită de pată și așa
cum e la sfârșitul zilei, degradată de ultimul dram de pur,
strigând dintre toate celelalte ca ea e specială, că nimeni nu mai
e ca ea. Și are dreptate, pentru ca fiecare este unică, specială,
plină de vise și idei, unele mai bune, altele mai rele, altele...
Cine sunt eu să le judec. Nu merită, mai ales acum, după ce le-am
adus în starea asta. Trebuie să o ador. Trebuie să o ador pentru
ca ea este și va fi purtatoare creațiilor mele.
Îmi pare rău, îmi
pare rău pentru tot ce ți-am făcut, ție, minunată, ție, cea pe
care o ador din tot adâncul sufletului.
luni, 3 octombrie 2011
Prost
Sunt prost.
Acei
ochi ce mi-au vizitat visele încă din prima noapte în care i-am
cunoscut, stăteau acum, plini de lacrimi, în fața mea, și-și
cereau iertare. Acele lacrimi ce le purtau chiar de când greșise,
amenințau acum să acopere acel albastru-cenușiu, ce strălucea
sinistru, plăcut în întuneric.
Ca și prima dată,
Luna stătea, strălucitoare și rece, deasupra celor doi, veghind
asupra lor, fără a lua sau avertiza pe niciunul dintre ei când
erau în pericol sau pe punctul de a face vreo greșeala. Dacă ar fi
făcut-o, acum, în loc să vadă lacrimi și speranțe distruse, ar
fi fost martoră la doi frumoși nebuni ce se iubeau, și erau
fericiți. Acum, iubirea rămase undeva în urmă, iar urma ce o
lăsau cei doi nu aducea niciun zâmbet pe buze, era doar o dâră de
amintiri frumoase, de zâmbete lăsate spre soare și de sclipiri de
dragoste orbitoare.
Stătea în fața
mea, aproape neridicându-și ochii, iar lacrimile ei pure-pline de
păcat, udau praful cel nepăsător ce se întindea de la picioarele
ei la nesfârșit. Era într-un deșert, părăsita din propria
greșeala, singură și abandonată. Îmi era mila de ea, era micuță,
era prostuța și ar fi trebuit să mă aștept să greșească, iar
acum, când privesc în urmă, îmi dau seama că aș fi putut să
evit ceea ce acum îmi rupe sufletul. Aș fi putut dacă nu aș fi
fost atât de orb, orbit de dragoste, iar mintea prinsă într-o
plasă de îmbrățișări și sărutări, rațiunea eclipsată de
acei ochii albaștri-cenușii, mi-aș
fi dat seama și aș fi putut opri greșeala.
Am vrut să plec,
să o las singură și neajutorată în noapte, cu greșeala ce-i
făcuse umerii să se aplece și să scurgă lacrimi ce picau
strălucitoare la lumina lunii. Am vrut dar se pare că inima nu e de
acord și doar stabilisem că la prima greșeală primește roșu și
trecem la altă partidă, dar trebuia să îmi dau seama că inima nu
se ține de cuvânt, că inima nu are minte și că decât să nu
simtă nimic mai bine să sufere... Masochistă mică ce bați
neîncetat în al meu piept... Aș vrea să plec dar mi-e frig deja,
am nevoie de ea, și o ador, ador felul ei de a mă lua în brațe,
slab și gata să mă scape, ador parfumul ei ce rămâne în haine,
în părul meu și în așternuturi și care mă face să îi simt
lipsa în fiecare clipă, a fiecarui minut, al fiecarei oră. Dar...
Nu pot să mai
iubesc acei ochii, DA, am spus-o, o iubeam, o iubesc și o voi iubi
mereu câte clipe voi avea și știu asta câte clipe voi avea,
pentru că știu că e tot ce mi-am dorit și tot ce nu am știut că
îmi doresc.
Am nevoie să
reflectez. Mă mint singur și a fost o amăgire a inimii mele reci
și triste sau a fost ceva pur? Întrebare ce va rămâne fără
răspuns, pentru că mâine o voi uita, în timp ce ea, sclipitoare,
cu ochii de un albastru-fericit mă va trezi cu un sărut.
Acum lacrimile ei
sunt și ale mele, ochii ce arătau până acum disperare s-au
luminat, și scânteiază de fericire și nerăbdare, în timp ce
buzele ei așteaptă să guste buzele mele.
Aș vrea să fug,
și să o uit, că odată ce a greșit va mai greși și mă voi găsi
iar în aceeași situație ca și acum, dar îi simt respirația
caldă iar buzele ce se apropie ușor, ușor, umede, calde ce vor să
absoarbă toată dragostea ce-o pot oferi. Fierbinte, umed... Toate
gândurile s-au oprit, iar toată energia mea e directionată spre...
Nu știu, nu mai trebuie să gândesc, doar iubesc și atât..
După un timp ea
părăsi brațele mele, purtând încă pe buze amprenta buzelor
mele. Se îndrepta spre propria casă, privind luna rece, zâmbind,
apoi zâmbetul se trasformă într-un rânjet sinistru iar luna citi
pe chipul ei: E prost!
Am
privit luna și am închis ochii apoi i-am întors spatele să n-o
aud când strigă: Ești
prost!
Mergeam încet pe
drumul de pământ, gândindu-mă la ce făcusem iar atunci mi-am dat
seama: Sunt PROST!
luni, 12 septembrie 2011
Ploaia
Aștepți cu
nerăbdare,
Prima zi cu ploaie,
Din cer picuri mii,
Ce cad pe ploape de
copii.
Hai și noi, în ploaie,
amândoi,
Ca doi copii, nimic nu
știi
Hai să uităm, de tot și
toate,
și dă-mi speranțe
strânge-mă-n brațe.
O ploaie rea, o ploaie
amară,
ușor ce
sufletu'-nfioară
pătrunde prin haine și
piele
dorind visele mele,
Vise cu tine, le știi
prea bine,
Strânge-mă-n brațe,
nu vreau speranțe,
vreau doar iubire,
vreau,... în brațe la
tine.
Lasă picurii mii, picând
străvezii,
Pe asfaltul cel sec,
visând, petrec,
Departe de ploaie, așa
se pare,
La pieptul tău să-mi
plâng pierdute,
Visele/amintirile verii
trecute.
miercuri, 3 august 2011
Orbi
Te-nchini acum la chip cioplit,
La scumpe foi fără valoare,
Mânat de vise și mândrii
Ce-ți fac zilele amare.
Tu chiar crezi ce ți se spune,
Orbit de faimă si verdețuri,
Mânat de țeluri ce-ți's străine,
Uitând de eterul din tine.
În genuchi tu vei pica
În ultima ta zi,
Minte-ți se va lumina,
Ce ai greșit tu vei vedea.
Dar prea târziu se va-ntâmpla
Și-atunci vei ști prea bine,
Că-n astă lume ai avut
Ochii închiși pentru vecie.
Orbit de buna lui venire,
Tu la el te vei ruga,
Și ochii orbi de pân-acuma,
O noua viață vor avea.
Atunci ochii ți se vor deschide
Și lacrimi lungi vei răsădi,
În solul 'cela ars de smoală,
O viață tu vei plămădi.
miercuri, 25 mai 2011
Jocul
Să nu-mi crezi vorba,
Ce dulce te duce
Pe nori și șapte răscruce,
Te-amețește-n visare și
în cale-ti presare
Flori mărgăritare
Să fugi de șoapta
ce-ți va spune minuni,
La miez de zi întunecat
Sub umbră de brad
pe-ntinderi nesfârșite de roua
Tu să te faci că plouă
Închidete-n tine
când vorbesc de mine
doar vorbe otravă scot într-o doară,
Să-te-aduc întinsă pe spate
privind stelele toate
Martore spre ale tale păcate
Să nu mă crezi un mincinos
E doar un joc în care
Câștigă cel ce pleacă primul
Și nu există locul doi
Doar abandon și plâns-visare.
Să-mi spui adio cum mă vezi,
Să pleci să-mi lași privirea-n soare
Că-n baltă mulți pești sunt
mai proști și-n nepăsare
îmi sar în brațe cu avânt,
Lăsându-mi mie ultimul cuvânt
Abonați-vă la:
Postări (Atom)