Buna dimineata!

Buna dimineata si imi e dor, sa-ti simt aroma dulce-n zori, sa fii acolo cand ma trezesc, sa fiu sa-ti spun ca te doresc, si dimineatza sa te iubesc, cu ochii inchisi, juma' visand, sarutandu-ti trupul bland, luptand ca sa cobor, dupa mireasma de amor, ce are nevoie-aici, de doua buze dulci si mici, de doua buze moi si calde, ca sa te duca sus, departe. Si termin si apoi vin, la mine-n brate sa te tin, sa te sarut, nimic mai mult, si sa te simt, dulce zambind, iar inima-mi va tresari stiind ca eu gasii ce mult timp am cautat un suflet pur, spirit curat de care pot sa prind eu drag, Pe care sincer sa privesc, in ochi si dulce. Te iubesc!

Alb

             Totul începe cu o foaie de hârtie alba, goala ce stă întinsă în fața ta, așteptându-te să o folosești așa cum dorești. Scoate zgomote ușoare atunci când o atingi ușor, parcă mulțumindu-ți, iar dacă o forțezi sunetul discordant atât de bine știut te va face să renunți la modul brutal de a o trata.

Instrumente nenumărate ar putea-o umple, fiecare într-un alt mod, fiecare într-un alt stil dar, satisfacută sau nu, la sfârșitul zilei, va fi uzată, folosită, aruncate într-un colț, ca toate celelalte, pierdute, triste.

            O ador și mă doare. Mă doare să îi spulber puritatea, să îi anulez perfecțiunea, să o întinez cu prostii ce nu merită și care nu conteaza. Trebuie să o ador și pură, lipsită de pată și așa cum e la sfârșitul zilei, degradată de ultimul dram de pur, strigând dintre toate celelalte ca ea e specială, că nimeni nu mai e ca ea. Și are dreptate, pentru ca fiecare este unică, specială, plină de vise și idei, unele mai bune, altele mai rele, altele... Cine sunt eu să le judec. Nu merită, mai ales acum, după ce le-am adus în starea asta. Trebuie să o ador. Trebuie să o ador pentru ca ea este și va fi purtatoare creațiilor mele.

            Îmi pare rău, îmi pare rău pentru tot ce ți-am făcut, ție, minunată, ție, cea pe care o ador din tot adâncul sufletului.

Prost

               Sunt prost.

               Acei ochi ce mi-au vizitat visele încă din prima noapte în care i-am cunoscut, stăteau acum, plini de lacrimi, în fața mea, și-și cereau iertare. Acele lacrimi ce le purtau chiar de când greșise, amenințau acum să acopere acel albastru-cenușiu, ce strălucea sinistru, plăcut în întuneric.

                Ca și prima dată, Luna stătea, strălucitoare și rece, deasupra celor doi, veghind asupra lor, fără a lua sau avertiza pe niciunul dintre ei când erau în pericol sau pe punctul de a face vreo greșeala. Dacă ar fi făcut-o, acum, în loc să vadă lacrimi și speranțe distruse, ar fi fost martoră la doi frumoși nebuni ce se iubeau, și erau fericiți. Acum, iubirea rămase undeva în urmă, iar urma ce o lăsau cei doi nu aducea niciun zâmbet pe buze, era doar o dâră de amintiri frumoase, de zâmbete lăsate spre soare și de sclipiri de dragoste orbitoare.

                 Stătea în fața mea, aproape neridicându-și ochii, iar lacrimile ei pure-pline de păcat, udau praful cel nepăsător ce se întindea de la picioarele ei la nesfârșit. Era într-un deșert, părăsita din propria greșeala, singură și abandonată. Îmi era mila de ea, era micuță, era prostuța și ar fi trebuit să mă aștept să greșească, iar acum, când privesc în urmă, îmi dau seama că aș fi putut să evit ceea ce acum îmi rupe sufletul. Aș fi putut dacă nu aș fi fost atât de orb, orbit de dragoste, iar mintea prinsă într-o plasă de îmbrățișări și sărutări, rațiunea eclipsată de acei ochii albaștri-cenușii, mi-aș fi dat seama și aș fi putut opri greșeala.

                   Am vrut să plec, să o las singură și neajutorată în noapte, cu greșeala ce-i făcuse umerii să se aplece și să scurgă lacrimi ce picau strălucitoare la lumina lunii. Am vrut dar se pare că inima nu e de acord și doar stabilisem că la prima greșeală primește roșu și trecem la altă partidă, dar trebuia să îmi dau seama că inima nu se ține de cuvânt, că inima nu are minte și că decât să nu simtă nimic mai bine să sufere... Masochistă mică ce bați neîncetat în al meu piept... Aș vrea să plec dar mi-e frig deja, am nevoie de ea, și o ador, ador felul ei de a mă lua în brațe, slab și gata să mă scape, ador parfumul ei ce rămâne în haine, în părul meu și în așternuturi și care mă face să îi simt lipsa în fiecare clipă, a fiecarui minut, al fiecarei oră. Dar...

                  Nu pot să mai iubesc acei ochii, DA, am spus-o, o iubeam, o iubesc și o voi iubi mereu câte clipe voi avea și știu asta câte clipe voi avea, pentru că știu că e tot ce mi-am dorit și tot ce nu am știut că îmi doresc.

                  Am nevoie să reflectez. Mă mint singur și a fost o amăgire a inimii mele reci și triste sau a fost ceva pur? Întrebare ce va rămâne fără răspuns, pentru că mâine o voi uita, în timp ce ea, sclipitoare, cu ochii de un albastru-fericit mă va trezi cu un sărut.

                  Acum lacrimile ei sunt și ale mele, ochii ce arătau până acum disperare s-au luminat, și scânteiază de fericire și nerăbdare, în timp ce buzele ei așteaptă să guste buzele mele.

                   Aș vrea să fug, și să o uit, că odată ce a greșit va mai greși și mă voi găsi iar în aceeași situație ca și acum, dar îi simt respirația caldă iar buzele ce se apropie ușor, ușor, umede, calde ce vor să absoarbă toată dragostea ce-o pot oferi. Fierbinte, umed... Toate gândurile s-au oprit, iar toată energia mea e directionată spre... Nu știu, nu mai trebuie să gândesc, doar iubesc și atât..

                  După un timp ea părăsi brațele mele, purtând încă pe buze amprenta buzelor mele. Se îndrepta spre propria casă, privind luna rece, zâmbind, apoi zâmbetul se trasformă într-un rânjet sinistru iar luna citi pe chipul ei: E prost!

                  Am privit luna și am închis ochii apoi i-am întors spatele să n-o aud când strigă: Ești prost!

                   Mergeam încet pe drumul de pământ, gândindu-mă la ce făcusem iar atunci mi-am dat seama: Sunt PROST!

Ploaia

Aștepți cu nerăbdare,

Prima zi cu ploaie,

Din cer picuri mii,

Ce cad pe ploape de copii.

Hai și noi, în ploaie, amândoi,

Ca doi copii, nimic nu știi

Hai să uităm, de tot și toate,

și dă-mi speranțe

strânge-mă-n brațe.

O ploaie rea, o ploaie amară,

ușor ce sufletu'-nfioară

pătrunde prin haine și piele

dorind visele mele,

Vise cu tine, le știi prea bine,

Strânge-mă-n brațe,

nu vreau speranțe,

vreau doar iubire,

vreau,... în brațe la tine.

Lasă picurii mii, picând străvezii,

Pe asfaltul cel sec, visând, petrec,

Departe de ploaie, așa se pare,

La pieptul tău să-mi plâng pierdute,

Visele/amintirile verii trecute.

Orbi

Te-nchini acum la chip cioplit,

La scumpe foi fără valoare,

Mânat de vise și mândrii

Ce-ți fac zilele amare.

Tu chiar crezi ce ți se spune,

Orbit de faimă si verdețuri,

Mânat de țeluri ce-ți's străine,

Uitând de eterul din tine.

În genuchi tu vei pica

În ultima ta zi,

Minte-ți se va lumina,

Ce ai greșit tu vei vedea.

Dar prea târziu se va-ntâmpla

Și-atunci vei ști prea bine,

Că-n astă lume ai avut

Ochii închiși pentru vecie.

Orbit de buna lui venire,

Tu la el te vei ruga,

Și ochii orbi de pân-acuma,

O noua viață vor avea.

Atunci ochii ți se vor deschide

Și lacrimi lungi vei răsădi,

În solul 'cela ars de smoală,

O viață tu vei plămădi.

Jocul

Să nu-mi crezi vorba,

Ce dulce te duce

Pe nori și șapte răscruce,

Te-amețește-n visare și

în cale-ti presare

Flori mărgăritare

Să fugi de șoapta

ce-ți va spune minuni,

La miez de zi întunecat

Sub umbră de brad

pe-ntinderi nesfârșite de roua

Tu să te faci că plouă

Închidete-n tine

când vorbesc de mine

doar vorbe otravă scot într-o doară,

Să-te-aduc întinsă pe spate

privind stelele toate

Martore spre ale tale păcate

Să nu mă crezi un mincinos

E doar un joc în care

Câștigă cel ce pleacă primul

Și nu există locul doi

Doar abandon și plâns-visare.

Să-mi spui adio cum mă vezi,

Să pleci să-mi lași privirea-n soare

Că-n baltă mulți pești sunt

mai proști și-n nepăsare

îmi sar în brațe cu avânt,

Lăsându-mi mie ultimul cuvânt

Ascultă

Coloana sonora a schitei de mai jos