Vanator

 Statea, pe deplin increzator in fortele sale, pe stanca ce iesea din ogorul de langa micul sat. Ii era foame. De mult nu ii mai fusese foame. Nu ii placea sa ii fie foame. Dar foamea trebuie potolita. In noaptea aceasta, in noaptea cu luna plina, satul acesta va deveni terenul sau de vanatoare. Incet inainta pe ulita ce ducea catre centrul satului.

Masura, la greaban, trei metri. Avea aproape o suta de kilograme. Spatele ii era acoperit cu par aspru si scurt. Gura, ce semana mai mult cu un bot de lup, era proprietara unor dinti infioratori si albi. Pasii lui apasati lasau in praful drumului luminat de luna urme nemaivazute pana atunci. Pieptul si abdomenulul era musculos, fara par evident. Mergea usor. Satul era cuprins de o tacere neplacuta. Nici un caine nu latra, nici un cocos ce sa vesteasca vreo ora fixa in noapte.

Noaptea de vara mirosea a flori de camp. A lamaita si trandafiri. Adulmeca aerul incercand sa isi dea seama cu cine isi va potoli foamea. In casa de alaturi, in gradinita careia stateau adormite tufe de trandafiri rosii si o bolta pe care isi ducea veacul, alaturi de vita de vie si lamaita cea frumos mirositoare, simti el ca se afla sapte suflete. Sari usor peste gardul jos, aterizand peste o tufa de trandafiri. Simti piscaturile spinilor ce ii intrau in piele dar nu le dadu importanta. Mai adulmeca odata, ca sa fie sigur. Unul e batran, doi in floarea varstei, si patru copii. Stia ce avea de facut.

Demult, cad el era tanar, incercase sa isi potoleasca foamea cu animale. Cateva luni nu paru sa aiba probleme. Carnea era destula si se inbaia in sange in fiecare noapte. In padure era vanatorul perfect. Inteligent, agil, puternic, rezistent. Credea ca va putea scapa asa de foamea de carne de om. Gresise. Intr-o noapte cu luna plina, se trezi extrem de infometat, desi cu cateva ceasuri mai devreme mancase un porc mistret. Dar aceasta foame era una speciala. Era o foame ce ramase inchisa si acoperita cu carne de vanat. Acum aceasta foame ce el o crezu apusa iesise la lumina. Foamea ii conduse la cel mai apropiat sat. Toata noaptea se dasfata in carne si sange se om. Nimeni nu avu ce sa ii faca. Nici el nu se putuse controla. Nu putea face nimic, foamea detinea acum controlul. Foamea ce pana atunci fusese inchisa venise sa isi ia tributul. Inauntrul lui se simtea neputincios, frica cuibarindu-se in suflet. Fusese martor cum Foamea ucisese tot. Copii si parinti laolalta, femei si barbati.Toata noaptea vanase. Dimineata, satul era plin de trupuri mutilate. Satul nu mai avea acum locuitori vii. Nopti intregi el se-ndestula din carnea celor pe care ii vanase. Foamea lui fusese potolita si pentru lunile in care el nu se atinsese de carne omeneasca. De atunci isi jurase sa manance numai pentru a-si imblanzi foame. Dar, de atunci, foamea crestea, desi era hranita saptamanal. Probabil nu foamea e de vina, ci placearea de a vana, ucide, de a lua viata, si senzatia sangelui si vietii ce se scurge printre degetele tale.