Totul începe cu o
foaie de hârtie alba, goala ce stă întinsă în fața ta,
așteptându-te să o folosești așa cum dorești. Scoate zgomote
ușoare atunci când o atingi ușor, parcă mulțumindu-ți, iar
dacă o forțezi sunetul discordant atât de bine știut te va face
să renunți la modul brutal de a o trata.
Instrumente
nenumărate ar putea-o umple, fiecare într-un alt mod, fiecare
într-un alt stil dar, satisfacută sau nu, la sfârșitul zilei, va
fi uzată, folosită, aruncate într-un colț, ca toate celelalte,
pierdute, triste.
O ador și mă
doare. Mă doare să îi spulber puritatea, să îi anulez
perfecțiunea, să o întinez cu prostii ce nu merită și care nu
conteaza. Trebuie să o ador și pură, lipsită de pată și așa
cum e la sfârșitul zilei, degradată de ultimul dram de pur,
strigând dintre toate celelalte ca ea e specială, că nimeni nu mai
e ca ea. Și are dreptate, pentru ca fiecare este unică, specială,
plină de vise și idei, unele mai bune, altele mai rele, altele...
Cine sunt eu să le judec. Nu merită, mai ales acum, după ce le-am
adus în starea asta. Trebuie să o ador. Trebuie să o ador pentru
ca ea este și va fi purtatoare creațiilor mele.
Îmi pare rău, îmi
pare rău pentru tot ce ți-am făcut, ție, minunată, ție, cea pe
care o ador din tot adâncul sufletului.
<3 Il ador!
RăspundețiȘtergere